Îți cauți psihoterapeut(ă)? Uite ce trebuie să știi.
August 15, 2020

Nici n-am terminat bine de scris titlul, că deja m-am gândit că o sa fie mai multe articole pe tema asta, că sunt multe de spus. O să le trec în revistă și o să vă las pe voi să comentați și să puneți întrebări.

  1. Trebuie să-ți placă de el/ea ca om

Lucrul cel mai important de știut atunci când îți cauți psihoterapeut este că trebuie să te înțelegi bine cu omul ăla. Trebuie să-ți placă de el/ea. Trebuie să ai o chimie – nu de-aia romantică sau sexuală (aia chiar te încurcă) – ci pur și simplu să aveți stiluri de gîndire și valori compatibile. Și nu prea ai cum să afli dacă e așa decât fie din prima conversație la telefon, fie după prima ședință.

Să nu cumva să faci greșeala să te gândești că mergi la psihoterapeut ca la doctor: îți place, nu-ți place, tratamentul contează. Nu e deloc așa. Într-un fel, tratamentul e relația în psihoterapie – și dacă omul e rigid, sau gândește fundamental diferit de tine, nu ai șanse la o relație terapeutică bună.

  1. Trebuie să fie un profesionist bun.

Încă una pe care nu ai cum s-o știi până nu ai încercat. Dar e important să pleci în procesul de a-ți găsi psihoterapeut având în minte ideea că nu neapărat primul va fi ultimul.

Cum îți dai seama dacă e profesionist bun?

Păi în primul rând, nu te sfii să întrebi ce a studiat și ce experiență are. Multe diplome nu înseamnă neapărat că omul e bun, și nici puține diplome nu înseamnă că e prost, dar și ele ne spun ceva (fie și doar că omul e perseverent și îi place cartea).

În al doilea rând, am observat că profesioniștii buni sunt mai flexibili în gândirea lor și când îi scoți din limitele cunoștiințelor lor, îți spun “uite, asta n-o știu, dar o sa cercetez.” Și se țin de cuvânt. Prin contrast, unul care nu e prea citit o sa o țină pe-a lui, chiar daca nu are sens și nu te ajută. Fugi de cei care sunt rigizi.

  1. Trebuie să simți că e investit în a te ajuta

Nu știu alții cum sunt, dar eu una nu m-aș duce la un psihoterapeut pe care l-aș simți că nu-i pasă de mine. M-aș simți tare vulnerabilă la gândul că durerea mea sau zbaterea mea e întâmpinată într-un fel clinic, rece, steril. Aș vrea în schimb ca omul să se implice. Să fie prezent, să simtă măcar un pic cu mine. Destul cât să înțeleagă, dar nu atât de mult încât să-l copleșească.

Tu ce zici? Ce ți-ai dori la un psihoterapeut?

Integrarea creierului sau cum să am un copil echilibrat

Integrarea creierului sau cum să am un copil echilibrat

Mergi prin magazin, totul pare în regulă când dintr-odată, pe neașteptate, copilul tău se trântește pe jos. Țipă cât îl țin plămânii, lumea se uita la tine iar prin minte îți trec nenumărate gânduri și nu știi la care să te oprești. Oare poate să iasă ceva bun din asta? Eu cred că da. Ca să vezi despre ce vorbesc te invit să citești următorul articol în care voi detalia ideea de integrarea a creierului.

Psiholog, psihiatru, psihoterapeut. Care-i diferența?

Psiholog, psihiatru, psihoterapeut. Care-i diferența?

Poate te întrebi, ca mine acum vreo 15 ani, care e diferența între psiholog, psihoterapeut și psihiatru. Ca să afli la cine să apelezi, îți prezint în continuare pe scurt fiecare din profesiile astea, care sunt oarecum înrudite, dar au roluri diferite în tratarea problemelor relaționale sau emoționale…