Servicii:

  • Psihoterapie adulți.

Telefon:

0741 919 720

Alina Munteanu

Psihoterapeut

Salutare.

Până în iulie 2026 nu mai sunt la cabinet pentru că sunt în concediu de creștere copil, dar te încurajez să apelezi la unul din colegii mei.

Dacă ai nevoie de acest tip de ajutor, de psihoterapie, nu renunța până nu găsești pe cineva potrivit pentru tine.

Cu bine,
Alina

Eu sunt Alina, sunt căsătorită de 13 ani, am două fete scumpe și drăgălașe și mă bucur tare de tot de viața cu ele.

Îmi place mult să ajut oamenii să înțeleagă de unde vine durerea pe care o au, să îi dea o voce, să lucrăm împreună la vindecarea acesteia și… să fie blânzi cu ei. Sunt un mare fan al cărților și al plimbărilor pe-afară.

Cred cu tărie că superputerea mea în terapie este faptul că accept omul așa cum este el, fără să îl judec. Pun umărul cu drag și căldură la a face lucrurile mai bune câtă vreme există dorință în acest sens.

Dacă aș putea schimba ceva pe lumea aceasta, oh, aș face o schimbare în copilăria multora. Aș merge acolo cu îmbrățișarea după care au tânjit și nu au avut-o, aș merge cu un cuvânt bun ce nu l-au auzit, aș merge acolo ca cineva care să îi apere și să le spună cât de valoroși sunt în ciuda a tot ce ei nu reușeau să facă, iar alții reușeau.
Și, dacă îmi permit, le-aș mai spune că Domnul Isus, atât de drag inimii mele, îi iubește așa cum sunt!

Fac psihoterapie pentru că face diferența în viața oamenilor. Îi întâlnesc la tot pasul și îi văd cum suferă, cum plâng în tăcere, cum își ascund durerea de teama stigmatizării și cum au ajuns să creadă că nu se mai poate. De aceea sunt aici, să îi ajut nu numai să spere la o schimbare, ci să o și realizeze.

Omul se schimbă atunci când este acceptat, înțeles, iubit și ajutat!

Sunt aici și pregătită să te ajut. Curaj!

Alina Munteanu

Psihoterapeut

Salutare.

Pana în iulie 2026 nu mai sunt la cabinet pentru ca sunt in concediu de crestere copil, dar te incurajez sa apelezi la unul din colegii mei.

Daca ai nevoie de acest tip de ajutor, de psihoterapie, nu renunta pana nu gasesti pe cineva potrivit pentru tine.

Cu bine,

Alina

Eu sunt Alina, sunt căsătorită de 11 ani, am două fetițe scumpe și drăgălașe și mă bucur tare de tot de viața cu ele.

Îmi place mult să ajut oamenii să înțeleagă de unde vine durerea pe care o au, să îi dea o voce, să lucrăm împreună la vindecarea acesteia și… să fie blânzi cu ei. Sunt un mare fan al cărților și al plimbărilor pe-afară.

Cred cu tărie că superputerea mea în terapie este faptul că accept omul așa cum este el, fără să îl judec. Pun umărul cu drag și căldură la a face lucrurile mai bune câtă vreme există dorință în acest sens.

Dacă aș putea schimba ceva pe lumea aceasta, oh, aș face o schimbare în copilăria multora. Aș merge acolo cu îmbrățișarea după care au tânjit și nu au avut-o, aș merge cu un cuvânt bun ce nu l-au auzit, aș merge acolo ca cineva care să îi apere și să le spună cât de valoroși sunt în ciuda a tot ce ei nu reușeau să facă, iar alții reușeau.
Și, dacă îmi permit, le-aș mai spune că Domnul Isus, atât de drag inimii mele, îi iubește așa cum sunt!

Fac psihoterapie pentru că face diferența în viața oamenilor. Îi întâlnesc la tot pasul și îi văd cum suferă, cum plâng în tăcere, cum își ascund durerea de teama stigmatizării și cum au ajuns să creadă că nu se mai poate. De aceea sunt aici, să îi ajut nu numai să spere la o schimbare, ci să o și realizeze.

Omul se schimbă atunci când este acceptat, înțeles, iubit și ajutat!

Sunt aici și pregătită să te ajut. Curaj!

Servicii:

  • Psihoterapie Adulți

Telefon:

0741 919 720

Programează-te

Alege Serviciul